Psihoterapie online

Psihoterapia online este o modalitate convenabilă și sigură de a beneficia de servicii de specialitate de la distanță, mai ales atunci când psihoterapia față în față nu este posibilă. Terapia online este accesibilă, economisește timp și reduce costurile de deplasare la zero. Spre deosebire de psihoterapia clasică, cade în responsabilitatea pacientului să se asigure că nu va fi întrerupt pe perioada ședințelor online.

Cum diferă psihoterapia online de cea clasică?

Terapia online nu este foarte diferită de terapia clasică. Ea se desfășoară în același mediu confidențial, sigur și protejat, bazat pe încredere și sinceritate. Vei putea discuta aceleași teme și dificultăți cu care te confrunți, prin convorbire video, de la distanță. Atât psihoterapeutul cât și pacientul trebuie să se simtă confortabil unul cu altul și cu mediul online.
Este important să tratezi întâlnirile online cu același respect cu care le-ai trata și pe cele față în față. Pentru ca terapia să funcționeze, trebuie să participi activ la ședință, fără a face alte activități în paralel, să îți pregătești temele de discuție și să te prezinți la ședință la ora stabilită, într-o ținută adecvată. Dacă sunt respectate aceste reguli de bază, terapia online dă rezultate la fel de bune ca psihoterapia clasică.

Psihoterapia online este ideală pentru:

Adulți și adolescenți – ședințe individuale
Persoane cu dizabilități cărora le e greu să se deplaseze
Persoane cu anxietate socială
Persoane care locuiesc în afara țării
Persoane care călătoresc mult
Familii monoparentale care nu au cu cine să își lase copii acasă

Ce îți trebuie pentru psihoterapia online?

Un spațiu confortabil în care să nu fii deranjat/ă
Conexiune stabilă la internet
Un laptop, PC sau telefon de pe care să te conectezi
Posibilitatea de a stabili și o conexiune video
Ai instalat platforma pe care vom discuta

Întâlnirile online au loc pe Skype, GoogleMeet, sau WhatsApp. Dacă mai locuiești și cu alte persoane, asigură-te că ai la dispoziție un spațiu doar pentru tine în care nu vei fi deranjat pe toată durata ședinței. Dacă vorbești de pe telefon asigură-te că ai notificările închise pe parcursul ședinței de terapie.

Contact

Nu ezita să mă apelezi sau să-mi trimiți un mesaj dacă ai întrebări sau vrei să faci o programare pentru o primă ședință de psihoterapie. 

Telefon sau WhatsApp

0722.746.976

Email

rp.alexandru@yahoo.com

Adresă cabinet

Strada Baicului nr. 1, București

Program de lucru

Luni - Marți: 10:00 - 21:30
Miercuri: 10:00 - 14:00
Joi - Vineri: 10:00 - 21:30
Sâmbătă: 10:00 - 14:00